Desculț, despre salvare

În primele minute ale conferinței despre cartea sa, "Sectanții"*, participanții s-au uitat la Vasile Ernu puțin mirați, căci dincolo de blugii tip bermude cu care a apărut, a și renunțat foarte repede la sandale, rămânând desculț. Stupoarea nedisimulată a publicului s-a mai estompat după acele minute de introducere, căci autorul cărții a trecut foarte direct și natural la un dialog despre ce a încercat să povestească în carte, cu gesturi, cuvinte și rupturi de planuri intersectate, așa cum i-au venit, semnificative și explicative, chiar ironice, cu trimiteri la credințe personale și la percepții sociale, primite cu interes de public.

Salvarea, crede Vasile Ernu, este un act politic individual, care însă nu poate avea loc fără sprijinul altora, al comunității, atât cât și cum poate să se manifeste aceasta. Pentru exemplificare, autorul s-a referit cu o parabolă la sectanți, marginalii societății, preluând un citat biblic din radicalul său preferat, Isus Hristos, care spune cu referire la salvare că mai degrabă intră un elefant prin urechile acului, decât un bogat prin porțile raiului. Completând apoi, Ernu a făcut trimitere la cei împrumutați (milioanele de împrumutați de la bănci), afirmând că mai degrabă intră un bogat pe porțile raiului (pentru că, dacă vrea, poate renunța la bogăție), decât să renunțe un împrumutat la împrumutul său (pentru că nu el este deținătorul împrumutului, altcineva dispune de acesta).

Pe cât este de grea salvarea din citatul biblic, așa este și soarta marginalilor, acele minorități religioase analizate de Vasile Ernu, stigmatizate public și etichetate. Care nu s-ar spune că nu au rezistat prin toate regimurile și tipurile de putere politică pe care le-au traversat, bazându-se tocmai pe mecanismele de supraviețuire și pe intuițiile superioare pe care orice grup marginal le dezvoltă pentru a se opune practicilor puterii. Discuția de final, cu referire la săraci, cei mai numeroși și majoritari marginali contemporani (raportați la o putere formată din foarte puțini bogați), i-a adus pe cei din public cu picioarele pe pământ, toți încălțați și evident în antiteză față de cum era autorul, prezent în sală desculț. Un marginal inspirat!

* Vasile Ernu - "Sectanții" - primul volum din Mica trilogie a marginalilor - Polirom - 2015 - prezentat şi dezbătut în amfiteatrul public al UVT, 10 iunie 2015 



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Trista zi a tinerilor

(de)compromis

Când se va bloca economia Timişoarei şi Aradului? Ce se poate face? Despre previzibila criză socială nu vorbeşte nimeni?

Aglutinarea fragmentelor de adevăr și minciună. O fantomă bântuie agenda publică: Statul Paralel.

Pâine şi circ, sezonul 2016

Cum se negociază o majoritate?

Foto, video şi scurte note (la cald) despre Revolution Festival 2016

Parlamentare 2016: Ponta vs Blaga în Circumscripţia electorală 37 Timiş

[ CARTEA DE SÂMBĂTĂ ] Citind "Femeia cu Părul Roşu"

Madonna la PSD