[ CARTEA DE SÂMBĂTĂ ] Traficul de oameni din umbra unei dictaturi militare. O (pe)trecere pe sub învelişul textual al povestirii despre un dansator african.

  / Microanaliză de discursivitate /   

 Romanul politic „Tărâmul făgăduinţei”[1] face parte dintr-o serie de texte politice ale autorului african Chris Abani. Născut în 1966 la Afikpo (unde se desfăşoară şi o parte din naraţiunea acestui text), Abani a debutat într-o perioadă de tensiuni politice şi sociale ale Nigeriei postcoloniale, a fost arestat la publicarea primului său roman (scris la şaisprezece ani şi publicat trei ani mai târziu) şi acuzat de trădare şi conspiraţie pentru lovitură de stat. 

Mai apoi, impactul politic al romanelor scrise de Abani a evoluat şi a atras permanent consecinţe grave pentru scriitor, până la închiderea şi torturarea sa, chiar condamnarea la moarte. Pleacă din Africa în SUA şi devine ulterior profesor asociat la University of California, iar romanele sale primesc mai multe premii cu mare vizibilitate: PEN Hemingway Book Prize, PEN USA Freedom-to-Write, California Book Award, Lannan Literary Fellowship, Guggenheim Fellow in Fiction, ori este între finaliştii altora: International IMPAC Dublin Literary Award (2006), A New York Times Editor's Choice (2006). 

Provenind din cea mai densă zonă a Africii medii, din Nigeria, ţară cu o populaţie de peste 150 de milioane de locuitori – care a trecut printr-un război civil şi mai multe dictaturi militare după eliberarea de sub colonialismul englez, după 1960 -, Abani dezvoltă naraţiunile paralele din „Tărâmul făgăduinţei” ca o dublă istorie a personajului Elvis Oke. Una dintre ele este localizată în oraşul Lagos, aici defăşurându-se primul plan narativ, plasat în anul 1983, într-o periferie a acestui imens conglomerat de opt milioane de locuitori, strălucitor în centru şi mizer în periferiile ghetoizate. Personajul central are în acest plan vârsta de şaisprezece de ani, iar în al doilea, care începe la Afikpo în anul 1972, acelaşi personaj are vârsta de cinci ani. Succedându-se douăzeci şi nouă de capitole prin trecerea de la plan la celălalt, povestea copilului şi a adolescentului Elvis, dansator talentat, este povestea practicilor magice de iniţiere prin ritualurile nucii de cola specifice tribului igbo (cu ele începe fiecare capitol, prin foarte scurte relatări fragmentare), dar şi a vieţilor duse la limita supravieţuirii de cei ce formează populaţia neagră dominată, expusă războaielor şi sărăciei extreme din Africa. 

Nigeria este sinonimă cu istoria recentă a colonialismului englez din Africa din secolele al XIX-lea şi al XX-lea, cu tensiunile civile crescânde de după eliberarea de dominaţia colonială, dar şi cu mozaicul tribal perpetuat în timpurile moderne, cu fantasmele mitologiei tribale ce formează regulile nescrise ale lumii vechi şi noi. Este sinonimă cu sărăcia, cu visul despre îmbogăţire, cu traficul de arme, droguri şi organe umane, într-o tensiune continuă dintre cei puţini şi bogaţi, majoritatea veniţi din Europa sau America, şi o populaţie ce locueşte în ghetouri şi care cunoaşte sărăcia din prima până în ultima zi de viaţă, fără şanse de ieşire. 

Dar unde e Nigeria în textul lui Abani? Referinţa explicită la Nigeria apare foarte rar în aceast text (şi o singură dată numele ţării este invocat declamativ, atunci când pasiunea de pe baricada protestelor le provoacă revoluţionarilor scandări patetice despre Nigeria), iar sentimentul că numele ţării este prea puţin important este permanent indus în subtext. Nu este neglijabil numele tribului, însă, tribul Igbo, din care face parte şi Elvis Oke, unul dintre cele trei grupuri etnice mari ale zonei, dintr-un melanj de câteva sute de grupuri etnice. 

La fel ca în marea majoritate a zonelor Africii, zona Golfului Guineii este dominată de clivajele etnice, rasiale, religioase şi economice (în condiţiile în care această zonă este prima dintre economiile africane, pe baza resurselor de petrol). Aproape jumătate din populaţie este de religie islamică sunnită, în timp ce următoarele mari grupuri religioase sunt creştine (protestant şi catolic). Toate sunt însă adânc fărâmiţate prin liniile vechilor graniţe ale grupurilor tribale. 

Unde e Nigeria? E o ţară greu de găsit în povestea lui Abani, rămâne estompată şi difuză, prea puţin vizibilă din cauza imaginilor pe care textul le face foarte vizibile, imagini despre ghetoizare, sărăcie şi foame, despre cruzimea torturii şi violenţa bătăilor şi a violurilor, despre ultima cauză a tuturor dictaturilor militare africane, îmbogăţirea juntei. 

Nigeria dispare complet în amalgamul de combinaţii ale supravieţuirii unei populaţii africane ce a luat-o de la zero, în sens politic, atunci când s-a eliberat de dominaţia colonială, dar care duce cu ea toate stereotipurile de distanţă socială între bărbaţi, femei, copii, între albi şi negri, între tineri şi bătrâni, între nordici şi sudici, între cei resemnaţi în faţa violenţei şi colapsului economic şi cei luptători, panterele africane care nu se lasă vândute. 

Nu se vede Nigeria, dar subtextul propulsează o imagine vie a unui întreg continent african, simbolizat prin această zonă din Golful Guineii. E Africa postcolonială, un spectru modern al ritualurilor tribale şi o stare de permanent conflict în jurul resurselor. 

O (pe)trecere pe sub învelişul textului lui Abani, a povestirii despre viaţa unui tânăr african ce visează să ajungă pe un tărâm al făgăduinţei şi să poată dansa ca profesionist, nu face apel aproape deloc la starea naţiunii nigeriene, ci arată cum se trăieşte şi cum se moare în toată Africa, uneori chiar cu capetele victimelor tăiate şi ascunse în lăzi frigorifice, procedeu de pe lanţul traficului de organe umane. Numele Nigeriei nu este invocat, apare însă numele tribului african igbo. Comunităţile nu sunt legate de ideluri naţionale, ci sunt despărţite de conflictul militar şi de graniţele tribale. Nigeria pluteşte la suprafaţa naraţiunii, în timp ce în adâncul celor două planuri narative, al copilului şi al tânărului Elvis, se află Africa postcolonială. 

Ficţiunea lui Abani este politică prin raporturile şi strategiile de putere ce le descrie, specifice acestei regiunii africane cu izvoare tribale. Pantera mitologică este africană, nu doar nigeriană, este semnul violentei lupte tribale negre, luptă sedimentată până în straturile cele mai adânci ale textului lui Abani. Pentru a explica termenii tehnologiei puterii de la nivelul celor două scene narative căutăm operatorii puterii, cei care descriu influenţa şi dominaţia în dinamica lor, având caracteristici culturale şi de identitate africană, nu doar nigeriană. Romanul depăşeşte graniţele unei naţiuni, stabilindu-şi determinanţii politici la nivelul postnaţional al unui întreg culoar cultural african. 

Iată câteva caracteristici ale acestui text ficţional politic, rezultate din decupajele fragmentare utile în analiza discursivităţii. 


Personaje şi Cadre scenografice 

În primul plan, tănărul Elvis Oke este primul personaj, vocea narativă, iar în primul cerc relaţii se află tatăl său (Sunday Oke), fraţii săi vitregi, mama sa vitregă (Comfort), mătusa (Felicia), cerşetorul Okon, dar mai ales prietenul său Redemption, personaj prin care Elvis intră în câmpul politic şi relaţiile de dominare specifice dictaturii militare. 

Dictatura este reprezentată de Colonel, figura militarului autocrat şi criminal. Pe lângă Redemtion, Elvis este apropiat de un alt personaj cheie (Caesar), poreclit Regele cerşetorilor, cel care joacă şi un rol central în surogatul de revoltă populară declanşată în ghetoul în care aceştia locuiesc. 

În al doilea plan, ca într-o amintire, alături de copilul Elvis Oke se află mama sa (Beatrice), bunica sa (Oye), verii săi (Innocent şi Godfrey), unchiul (Benji) şi verişoara sa (Efua). Într-un fel, al doilea plan îl completează pe primul, este descrierea etapei de formare, cu detaliile copilăriei lui Elvis, pentru ca peste zece ani el urmând să afle cu totul şi cu totul altceva despre viaţa lui şi a celor din lumea lui. 

Elvis, personajul central, are în primul plan narativ (plasat în Lagos) vârsta de şaisprezece de ani, iar în al doilea are vârsta de cinci ani (plasat la Afikpo în anul 1972). Aproape toate trecerile succesive de la un capitol la altul presupun chiar saltul de la plan la celălalt, povestea traversând o succesiune de evenimente ce se întind pe zece ani în Afikpo şi pe un singur an în Lagos. Practic, apelul la amintirile copilăriei lui Elvis evocă evenimente ce vin până aproape de prezentul planului narativ al tânărului Elvis, în Lagos.   


Enunţuri discursive 


Descrierea evenimentelor discursive îşi are rădăcina metodologică în formaţiunile discursive, cele care sunt formate din enunţuri corelate prin reguli de formare discursivă[2]: „În cazul în care se poate defini un asemenea sistem de dispersie între un anumit număr de enunţuri, în cazul în care se poate defini o regularitate (o ordine, corelaţii, poziţii, funcţionări şi transformări) între obiecte, tipuri de enunţare, concepţii şi opţiuni tematice, vom spune, prin convenţie, că avem de-a face cu o formaţiune discursivă. (...) ” 

Odată decupate, fragmentele de text conduc la enunţurile discursive, relaţia sau scenariul de putere, evenimentul relaţiei de putere şi operatorul puterii:

A. Enunţuri discursive situate la nivelul scenei narative a personajului tânărului Elvis, Lagos, 1983:

Enunţ discursiv	Operatorul puterii	Eveniment al relaţiei de putere	Relaţia / scenariul de putere
1. Copii sunt obligaţi să se afle în spaţiul războiului „La cei cinsprezece ani ai săi, Innocent era cel mai mare dintre verii lui Elvis. Elvis ştia că Innocent fusese soldat în războiul civil ce se terminase în urmă cu doi ani şi că, atunci când dormea la Elvis acasă, Innocent se trezea ţipând în miezul nopţii. Oye i-a spus că Innocent ţipă pentru că-l chinuie fantomele celor pe care îi ucisese în război şi că dacă Elvis nu e cuminte, fantomele lui Innocent or să-l chinuiască şi pe el. În afară de povestea cu războiul, Innocent şi Godfrey, care avea treisprezece ani, erau în fond nişte necunoscuţi pentru Elvis. Le admira de la distanţă frizurile impozante în stil afro şi pantofii cu tălpi groase, însă ei fiind adolescenţi, nu prea avea de-a face cu el.„ (pag.33)	Frica -       (faţă de pericolul  războiului şi faţă de fantomele celor ucişi în război)	Copiii sunt actori ai conflictului militar	Participarea la război este obligatorie, inclusiv pentru copii, un scenariu de putere în care copiii sunt grupul dominat
2. Respectabilitatea femeii măritate este o etichetă socială convenabilă „- O femeie divorţată cu trei copii, în societatea asta? Ce naiba, viaţa e grea. Avea nevoie de tată tău ca să devină o femeie respectabilă.Asta-i tot. Simplu. Acum nimeni nu poate s-o mai facă târfă sau să se întrebe ce bărbat o ţine. N-a vrut decât respectabilitatea pe care ţi-o aduce faptul de a fi cu un bărbat„ (pag.70)	-       Rolul specific de soţie	Căsătoria aduce respectabilitatea femeii	Dominarea din relaţia de cuplu
3. Africanul care încearcă să se vadă american, fără să reuşească „Se îndepărtă de masă şi începu să danseze prin cameră. Când se sfârşi discul, asuda din greu. Nu voia să i se ducă machiajul, aşa că se aşeză pe pat şi porni ventilatorul de pe masă, pe care-l cumpărase de la Redemption, o achiziţie recentă ce fusese posibilă datorită slujbei de pe şantierul de construcţii. Îşi lăsă degetele să zăbovească deasupra butoanelor, în vreme ce întâmplările zilei îi reveniră în minte. De pe pat, se holbă îndelung la imaginea lui din oglinda de pe masă. Oare ce s-ar fi întâmplat dacă s-ar fi născut alb sau măcar american? Ar fi fost viaţa lui altfel? O prostie, se gândi. Dacă redemption ar afla la ce se gândeşte el, i-ar spune că suferă de mentalitate colonială. Zâmbi. Zâmbetul îi cuprinse toată faţa, provocând nişte crăpături fine care se adânceau pe măsură ce i se lărgea şi grimasa, până când începu să i se vadă pielea de dedesupt, Arăt ca un panda chel, se gândi. Fără să înţeleagă de ce, începu să verse lacrimi peste pudra crăpatăde pe faţă.„ (pag.106)	Diferenţele rasiale autopercepute ale negrilor	Încercarea de a se pune în postura de alb este un eşec, această autopercepţie este categoric nepotrivită	Percepţia compexului colonial, în care negri sunt dominaţi de albi
4. Bogaţii cumpără favorurile africanilor negri „Pe când formaţia începea să cânte, şeful ei îi făcu un semn lui Redemption să vină şi-i şopti la ureche, arătându-i ceva în funcdul clubului. Încuvinţând din cap, Redemption se întoarse la Elvis, şi-l conduse într-acolo. -    Bun, tu ai facut rost de primu' tău client, zise Redemption, arătând spre o indiancă de aproape treizeci de ani. -    Client? -    Da. Formaţia şi clubu' asta atrag clienţi bogaţi, de ovicei indieni şi libanezi, iar formaţia trebuie să găsească bărbaţi şi femei agreabili şi bine-crescuţi, care să danseze toată noaptea cu ei. Vei fi bine plătit, nu-şi face griji. -    Doar ca să dansez? -    Păi asta depinde de tine, zise Redemtion, râzând.„ (pag.122)	Statusul  economic şi de vârstă	Elvis îşi vinde  favorurile către o clientă bogată şi de altă vârstă, fiică a unui om de afaceri indian, bogat	Raportul dintre bogaţi şi săraci este potenţat în cazul vânzării favorurilor şi serviciilor sexuale
5. Poveştile camuflează adevărurile ce nu pot să fie rostite „- Ascultă povestea asta, începu Caesar. -    Aoleu, te rog, nu mai vreau încă o peveste. De ce în locul acesta nu spune nimeni lucrurilor pe nume? -                      Deoarece calea directă e mincinoasă. Acum ascultă. Când eram mic, fratele meu a făcut o colivie, . O săptămână, face la colivie în fiecare zi, da? Apoi îi ia două zile de pândă atentă cu momeală şi capcană ca să prindă pasărea în colivie. (...) Apoi mama strigat la fratele meu să se ducă, „Sănu pui mâna pe colivie„, avertizat el. Am dat din cap. Însă imediat ce el plecat, mâna mea era pe colivie şi brusc pasărea ţesătoare era în aer. A dat din aripi atingându-mă cu ele pe faţă şi dusă a fost. Am rămas mirat când m-am auzit râzând. Eram liber şi am rămas în ploaia măruntă care a început iarăşi să cadă. Aaa, eram puternic. -                      - Şi pe urmă? Întrebă nerăbdător Elvis. -                      - Palma m-a nimertit direct peste buze, a tâşnit sânge şi eu am început să plâng în ploaie. „Ţi-am spus să nu pui mâna pe colivie„, a ţipat fratele meu. -                      - Şi care e tâlcul? -                      De ce trebuie să-şi baţi joc, ai? E simplu, Hotărăşte dacă eşti eu, pasărea sau fratele meu. Numai tu poţi să hotărăşti.„ (pag.128)	Libertatea politică	Condiţia libertăţii, inegalitatea de status	Evocare clasică a situaţiei pasării închisă în colivie, triunghiul dintre dominator – dominat şi eliberator
6. Abuzul conducătorilor militari este fapt cotidian -                      „Înainte să poată răspunde, uşa din faţa clubului se deschise cu zgomot şi intrară în pas rapid şase soldaţi care mai mult ca sigur că veniseră cu ofiţerii şi aşteptaseră afară. Ceilalţi ofiţeri se întorseseră la scaunele lor şi erau ocupaţi să bea şi să râdă cu partenerele cu care-şi dăduseră întâlnire. Fetelea făceau tot ce le stătea în putinţă ca să nu se vadă cât sunt de înspăimântate. Cei şase soldaţi ce păreau dirijaţi de o mite colectivă, se opriră în faţa Colonelului şi salutară. -                      - Să ne ocupăm de javra asta, domnule? zbieră comandantul lor, un sergent, uitându-se drept înainte.„ (pag.128)	-       Forţa militară	Abuzul faţă de civili în viaţa cotidiană	Între civili şi militari relaţia este de net dezechilibru, resursele militare fiind utilizate în scopul intimidării şi dominării civililor
7. Timpul de aur aparţine vechiului regim -                      „Regele cerşetorilor se urcă pe scenă şi se apucă să ciupească strunele potrivnice ale unei chitare rablagite şi dezacordate. Pe măsură ce interpreta o serie de poeme muzicale, peste mulţime se aşternu tăcerea. Vorbea despre frumuseţea culturii indigene, care fusese abandonată în formarea stilului occidental. Era un punct de vedere tradiţionalist, poate chiar o prejudecată, pentru că el vorbea de cultura igbo, care era reprezentată în raport de unul la aproape trei sute de băştinaşi în această ţară cu populaţie numeroasă. Vorbea despre vechile sisteme de guvernare, care erau ca o democraţie fără limite precise, înclinând mai mult către un sistem socialist, o guvernare bazată pe clase de vârstă, care să se reunească şi să discute calea de urmat în momentele de răscruce. Acest sistem ar avea drept rezultat o comunitate bine închegată,  în care binele grupului era pus înaintea interesului personal.Vorbea despre răul capitalismului promovat de Statele Unite ale Americii, - un soi de capitalism care, spunea el, încuraja interesul individual în detrimentul celui comun -. Era un tărâm al viciului şi al depravării, infestat de o moralitate coruptă, bazată mai mult pe valorile comerciale decât pe cele umaniste. Regele cerea tuturor să se întoarcă la valorile şi la modul de viaţă tradiţionale. Totuşi, Elvis nu era complet convins. Predica preponderent moralizatoare a Regeluipărea să semene mult cu ideile lui Obafemi Awolowo, un susţinător al independenţei din perioada de început al statului. Problema principală pe care o avea Elvis cu teoriile Regelui era că acestea nu lămureau inerentele complicaţii pe care toată lumea le cunoştea ca fiind proprii acestei culturi ori celei americane. Oricât de naiv ar fi fost, Elvis ştia că nu există nicio cale de întoarcere la „vremurile bune de altădată”, şi se întreba de ce Regele nu vorbeşte despre cum să faci faţă acestor vremuri noi şi încurcate.(...) -                      - Adesea o ţară devine ceea ce locuitorii ei au visat ca ea să fie. Perspectiva oamenilor modelează poporul, aproape la fel cum un roman îl modelează pe scriitor, aşa că ţara devine ceea ce oamenii vor să vadă. De fiecare dată ne văităm că nu vrem să fim conduşi de o dictatură militară; dar de fiecare dată când e o lovitură de stat, ieşim în stradă să cântăm şi să dansăm şi să sărbătorim înlocuirea unui tiran cu altul. Câtă vreme mai putem continua să susţinem că nu suntem răspunzători pentru această situaţie? Câtă vreme...„ (pag.202)	-       Paternalismul (percepţia populară de tip paternalist)	Responsabilitatea acceptării loviturii de stat presupune şi acceptarea dictaturii militare ce urmează	Poporul este nesuveran sub seria de dictaturi militare
8. Represiunea este condusă de un tiran: Colonelul -                      „În timp ce mergeau, Redemption îi explică lui Elvis că acest Colonel conducea politţia secretă a statului şi că toate celelalte forţe de securitate îi erau subordonate, inclusiv poliţia. Era în spatele dispariţiei unor sciitori, ziarişti, avocaţi, muzicieni, profesori – disidenţi cunoscuţi – şi a miilor de nigerieni fără chip şi fără nume.„ (pag.212)	-       Represiunea -	Crimele şi dispariţia disidenţilor	Forţele de securitate controlează  vieţile civililor, cu brutalitate şi răzbunare
9. Circulaţia banilor schimbă oamenii -                      „- Înainte, tot ce aveai aici era numele – înainte să înceapă nebunia asta nouă cu banii. Măsura unui bărbat era numele lui. O să fie din nou aşa, Am petrecut ani de zile de durere, suferinţă şi muncă grea ca să clădesc un nume pe care oamenii să-l poată respecta. Tatăl meu a fost om de serviciu la preoţii albi. Eram nişte neica-nimeni. Pentru albi eram copiii servitorilor lor, nişte miniservitori. Pentru lumea tradiţională eram sclavii albilor, un blestem, aşa că eram dezmoşteniţi de pământ, de clan, de tot. Am clădit încet-încet numele nostru cu cinste, până când a devenit o forţă de care să se ţină seama. N-am avut niciodată mulţi bani, însă am avut un nume care deschidea uşi. Un nume pe care oamenii l-au rostit cu consideraţie..„ (pag.243)	-       Materialismul -	Onoarea este înlocuită de bogăţie	În lumea nouă, între cei cu bani şi cei fără bani se naşte un nou rapost de putere
10. Răzbunarea Regelui cerşetorilor nu înseamnă schimbare -                      „- Vreau să spun că Regele ăsta te foloseşte. -                      - Ca să fac ce? -                      - Cine ştie? Dar Benji zice că toată agitaţia asta politică e de faţadă, că scopul ei e să.l ajute să-l găsească şi să-l ucidă pe ofiţeru' care i-a măcelărit familia în timpu' războiului. Această agitaţie nu e pentru schimbare, e pentru răzbunare.„ (pag.266)	-       Răzbunarea (care va răspunde sentimentului de ură) -	Regele cerşetorilor urmăreşte uciderea Colonelului	Între Regele cerşetorilor şi Elvis apare dezechilibrul unei motivaţii ascunse
11. Traficul de organe umane şi de fiinţe este adevărata cauză economică a jumtei militare -                      „- Deci, ce se petrece de fapt? Întrebă Elvis. -                      - În legătură cu ce? -                      - Cu copiii ăştia. De ce-i transportăm legaţi peste hotare? -                      Redemption oftă adânc. -                      - Din câte ştiu, Colonelu le livrează copiii ăştia albilor care vor să-i adopte. -                      - Şi de ce sunt aşa liniştiţi? Sunt drogaţi? -                      Tăcere. -                      - Redemption? -                      - N-o să mint. Şi eu încep să mă îndoiesc de povestea aia. Dar cum ştii, ne-au plătit cinci mii de naira de fiecare. -                      - Când te-au plătit? -                      - Am partea ta. Nu-ţi fă griji. -                      - Şi care crezi că e adevărata afecere cu copiii ăştia? -                      - Păi, poate sclavia. -                      - Sclavia? Cine mai cumpără sclavi? -                      - O grămadă de lume. Copiii ăştia poate se prostituează într-o ţaro din Europa sau chiar din Orientu' Îndepărtat. -                      (...) -                      Elvis înjură obscen printre dinţi şi întinse mâna spre unul din răcitoare. Deschise capacul care pocni, însă era atât de întuneric, încât nu reuşi să vadă nimic. Dinăuntru ieşea un miros ciudat ca de rugină şi se hotărî să nu-şi bage orbeşte mâinile înăuntru. -                      - Ai lumină? Strigă către Redemption. -                      - Lumină? -                      E întuneric aici în spate. -                      - Ăsta e automobilu' guvernului, aşa că proiector trebuie torpedou, zise Redemption deschizând uşa pasagerului. Când deschise Redemption uşa, plafoniera se aprinse, iar Elvis se dădu înapoi. Clătinându-se scârbit. Încercă să strige, dar nu ieşi nimic. Însă Kemi slobozi un strigăt ascuţiet, care-l făcu pe Redemption să se urce în spate. O pocmi pe Kemi în tâmplăcu patul pistolului, şi Kemi se prăbuşi fără zgomot. -                      - Ce este? Vru el să afle. -                      Cu chipul cadaveric  şi mâna tremurătoare, Elvis arătă spre răcitor. Redemption privi înăuntru şi se dădu înapoi. Pe o grămadă de gheaţă stăteau şase capete de om. -                      - Rahat, înjură el, deschizând cu zgomot şi capacele celorlalte răcitoare. Cel de-al dpilea conţinea mai multe organe, care păreau a fi inimi şi ficaţi, împachetate la rândul lor cu gheaţă.„ (pag.304)	-       Traficul de oameni	Copiii sunt ucişi pentru ca să li se vândă organele umane sau vânduţi în lanţul contrabandei internaţionale	Junta militară dispune dominator de viaţa copiilor din triburile indigene
12. Rebelii civili sunt torturaţi la la închisoare, pentru mărturisirea vinei, oricare ar fi aceasta fi -                      „După o jumătate de oră, era gata să-şi renege propria mamă. Un geamăt îi scăpă pe buze, împotriva voinţei sale. Slab la început, apo cu un şuvoi neîntrerupt, se ruga, se jura, se văita şi plângea în hohote. Era preocupat de un singur lucru – să oprească durerea. Însă în acel moment, tocmai când era pe cale să alunece într-o stare de inconştienţă binecuvântată, începu bătaia. -                      Se folosiră de camera dinăuntrul unui cauciuc de bicicletă pentru a-l biciui; nu lăsa nicio urmă şi, cu toate acestea, nu ştia nimic care să usture mai tare. Pe urmă turnară o soluţie concentrată de iyal, un dezinfectant industrial, deasupra locului unde fusese bătut. Asta nu numai că spoi durerea, dar mai şi sensibiliză locul pentru următoarea biciuire. Ţipă până când îşi perdu vocea, dar gâtlejul încă i se mai zbătea. Când călăii obosiră, îl lăsară să atârne acolo, să se legene fără vlagă. Lucrurile se repetară la fiecare câteva ore, timp de câteva zile. Nu se puneau întrebări; doar se ascultau mărturisiri.„ (pag.371	Tortura	Militarii îi aruncă pe rebelii civili în închisoare şi îi fac să-şi mărturisească vina reală sau închipuită	Între junta militară şi civili are loc războiul, presărat cu crime şi torturi

B. Enunţuri discursive situate la nivelul scenei narative a personajului copilului Elvis, (scena ce debutează la Afikpo, în 1972):

Enunţ discursiv	Operatorul puterii	Eveniment al relaţiei de putere	Relaţia / scenariul de putere
1. Despre pierderile din război „Viaţa era grea, complicată de faptul că tocmai ieşiseră cu toţii dintr-un război civil ce durase trei ani şi în care majoritatea familiilor pierduseră membri indispensabili pentru refacerea noilor lor vieţi. Femeilor li se simţea lipsa mai mult decât bărbaţilor, pentru că ele constituiau principala forţă de muncă.„ (pag. 53).	Identitatea de gen	Femeile sunt discriminate, inclusiv în relaţiile de muncă	Războiul are drept consecinţă o vizibilă absenţă a femeilor, pentru necesarul de muncă
2. Anunţul abdicării juntei militare „Tatăl lui stătea la masă şi citea ziarul. Titlul îi atrase atenţia. MILITARII ABDICĂ. Era ciudat; Elvis nu-şi putea aduce aminte de niciun moment în care armata să nu fi condus ţara. Tatăl lui vorbea adesea şi cu nostalgie despre vremurile în care era membru al parlamentului în prima republică, însă lui Elvis aceste poveşti îi păreau suspecte, ca toate poveştile tatălui său. Ca aceea despre cum fusese obligat, copil fiind, să parcurgă în fiecare zi pe jos distanţa de patruzeci de mile până la şcoală şi apo să se întoarcă tot aşa.„ (pag. 225).	Dinamica forţei militare	Anunţul abdicării juntei militare	Între militari şi civili este un rapost dezechilibrat de dominare şi control
3. Copii în câmpul de luptă al războiului „Cu toate că duşmanul fusese responsabil de acest masacru, Innocent ştia că nici rebelii nu erau cu mult mai breji. El nu mai credea demult în puritatea inerentă cauzei rebele şi în răutatea duşmanului. Odinioară fusese mânat de un idealism profund. Acum nu mai voia decât să rămână în viaţă. Îl văzuse pe Căpitan înfăptuind destule atrocităţi pentru a-şi da seaman că erau cu toţii infectaţi de demenţa febrei sângelui. Privi cadavrele. Oamenii se adunaseră probabil în curtea bisericii, crezând că vor fi în siguranţă aici, apăraţi de mărinimia Domnului şi de presupusa teamă a omului faţă de El. Cât de mult se înşelaseră! El ar fi putut să le spună asta. În război, există un singur Dumnezeu: arma. O singură credinţă: genocidul..„ (pag. 225).	Supravieţiurea	Armata bifareză a luptat în războiul civil înpotriva nigerienilor	Ameninţarea genocidului armat este în război instrumentul de presiune totală

Operatorii politici 

Fiecare dintre fragmentele discursive decupate din text au indicat un operator politic al relaţiei de putere, argumentul şi resursa puterii. Aceşti operatori sunt:

• Frica
• Rolul de soţie
• Autoperceperea diferenţelor rasiale
• Diferenţele de status economic şi de vârstă
• Libertatea politică
• Forţa militară
• Paternalismul popular
• Represiunea
• Răzbunarea
• Supravieţuirea
• Crima
• Tortura

Situarea textului politic pe axa zonal-global 

 Imginile cruzimii armatei şi a contrabandei de droguri şi de organe umane se construiesc încet în textul lui Abani, într-un ritm aşezat, astfel că nu surprind în mod deosebit şi par a fi mult mai puţin dure, aşa ascunse printre realităţile cotidiene ale orasului african Lagos. 

Şi totuşi, în orice dictatură, mai ales în cele militare, pe măsura curgerii timpului ies în evidenţă şi se fixează în mentalul colectiv faptele ilegale şi inumane, pe care dictatura le-arvrea ascunse în spatele nevoii de respectare a regulilor, reguli reci ale tăcerii şi a lipsei de reacţie publică, impuse prin teroare, prin dominarea şi represiunea civililor, prin tortură. 

Tot aşa cum trecerea timpului îngroaşă tonurile în care sunt văzute violenţele simbolice sau fizice ale dictaturilor din istoria recentă a Africii secolului al XX-lea, tot aşa şi imaginea în care este descrisă dictatura în textului lui Abani apare în tonuri tot mai îngroşate pe măsură ce textul avansează spre ultima parte, respectiv finalul confruntării deschise cu Colonelul, cu dictatura militară. 

Imaginea cuprinzătoare compusă în subtextul ficţiunii lui Abani este a neîncrederii şi colapsului relaţiilor sociale sub povara dictaturii militare, dezvăluind o societate ce îşi arată vechile răni ale segregării în noile forme violente ale conflictului civil. Această imagine generează tema politică centrală a acestui text politic: cruzimea războiului, care adânceşte inegalităţile şi inechităţile societăţii segregate din Africa, o caracteristică politică zonală ce plasează acest roman politic în palierul ficţiunilor politice de influenţă zonală, pe axa zonal-global. Subtextul arată un cadru postnaţional, comunitar, între mitologiile grupurilor etnice şi idealizarea unei posibile societăţi prospere, fără război, fără graniţe, fără militari şi fără dictatori, un ideal înecat însă în dictatura militară ce repetă acelaşi scenariu criminal.    

[1] Abani, Chris (2007), Tărâmul făgăduinţei, Editura Niculescu, Bucureşti, trad. Bogdan Nicolau 

[2] Foucault M. (2010). Arheologia cunoaşterii, Editura Rao, Bucureşti, pag. 48  ________________________________________________________________   

Chris Abani la Conferinţa TED, februarie 2008